Lectură pentru copii: Trei cele mai utile cărți
Cititul este recomandat tuturor, dar în mod special copiilor, deoarece le dezvoltă imaginația, vocabularul și inteligența. Mai mult de atât, cărțile sunt o alternativă mai sănătoasă decât privitul la televizor sau în telefon și tabletă.
Povești
Poveștile pentru copii, citite de la o vârstă fragedă, au un rol important în educația lor. Acestea îi vor face să se identifice cu personajele, să facă diferența dintre bine și rău, și, în același timp, îi vor ajuta să-și lărgească orizonturile imaginare.
Poezii
Apoi vine rândul cărților cu poezii pentru copii. Acestea au un impact pozitiv asupra dezvoltării limbajului prin învățarea cuvintelor noi, iar ritmul îi ajută să-și exprime emoțiile și chiar le corectează dificultățile de vorbire, îmbunătățindu-le abilitățile de comunicare.
Enciclopedii
Cărțile de enciclopedii pentru copii sunt un adevărat izvor de cunoștințe. Explicate prin imagini captivante și cuvinte pe interesul lor, în funcție de vârstă, acestea le vor trezi curiozitatea de a descoperi lumea din jur.
Ajută-ți copiii să-și cultive interesul pentru lectură, iar în timp aceasta le va întări dorința și abilitatea de a învăța. Librăria online Cartego dispune de o colecție amplă și variată de cărți pentru copiii de toate vârstele. Pentru a descoperi titlurile accesează portalul cartego.md sau telefonează la numărul 078 71 14 00.
https://cartego.md/ro/Books-for-children/encyclopedias/

Город: | |
Тип: | Продаю |
Автор: | Cartego | Все объявления автора |
Регист:Регист: | с 11.02.2022 |
Сайт: | cartego.md/ro/Books-for-children/encyclopedias/ |
Дата: | 11.02.2022 17:58 |
Номер: | 2464290 |
Сделать объявление:
Похожие объявления
Прогулочная коляска книжка Fusion с подставкой под бутылочку
65 $
28.04.2015
Коляску
50 $
02.09.2016
Каляску
100 $
01.07.2016
Кроватка нат.дерево
L 1 550
09.08.2017
Коляска-трость TILLY Smart BT-SB-0007
46 $
28.04.2015
Прогулочная коляска трость Butterfly
50 $
28.04.2015
Кроваткаак
L 800
13.09.2017
Каляску
50 $
10.02.2016
Лампа от желтушки. Аренда Лечение желтухи у новорожденных Фототерапия. Chișinău. Moldova. 069495004
L 100
05.05.2024
Коляска прогулочная CARRELLO Comfort CRL-1405
55 $
28.04.2015
Коляска зима лето .для девочек
L 1 800
08.11.2016
Коляска супер яркоя
190 €
13.11.2016
Коляска-трость TILLY Lander BT-SB-0009
40 $
28.04.2015
Наряд стандарт для спортивно-бальных танцев
150 €
18.09.2021
Коляску хорошую коляску
50 $
28.07.2015
Pătuk transformers
210 €
21.08.2017
Детская машина джип
L 1 000
02.08.2020
Прогулочная коляска книжка Strong Max перекидная ручка
75 $
28.04.2015
Коляску
L 1 900
24.08.2016
Коляска-трость TILLY BT-SB-0001
45 $
28.04.2015
Коляска-трость TILLY Jazz
45 $
28.04.2015
Прогулочная коляска книжка Comfort с москитной сеткой
65 $
28.04.2015
Магазин детскую одежду по самой лучшей цене и качестве
Без цены
22.10.2022
Очень крутую коляску
100 $
28.07.2015
Cărți de citit în engleză pentru copii
Без цены
28.07.2022
Коляска
310 €
13.11.2016
Ходунки
10 $
23.09.2016
Платье
10 €
15.05.2017
Детское зеркальце для девочки
L 350
10.07.2023
Детскую коляску -трансформер б/у
L 550
02.05.2015
Отзывы и комментарии
Автор объявления не уведомляется о комментариях. Если хотите послать сообщение непосредственно автору объявления нажмите на кнопку "Написать сообщение" выше.
Удобная легкая коляска станет незаменимым транспортным средством Вашего малыша, а мaме будет с ней крайне удобно Положение спинки в коляске ...